Proiect de lege · PL 455/2025
Urmăreștepentru modificarea și completarea Legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive și de modificare a Legii nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice
Parcursul legii
Depusă
Senat · 3 noiembrie 2025
Adoptată tacit fără vot
Termenul constituțional a trecut fără ca plenul să adopte sau să respingă legea, așa că legea a mers mai departe (art. 75 din Constituție; la ordonanțele de urgență, art. 115).
Textul: forma adoptată de Senat doar scanat
Camera Deputaților · 30 iunie 2026
Vot final pe adoptare adoptat
242 pentru · 9 împotrivă · 34 abțineri
Președintele României · 20 iulie 2026
A promulgat legea. Promulgarea nu o pune în vigoare: autorizează publicarea în Monitorul Oficial (art. 77 din Constituție).
Monitorul Oficial · 20 iulie 2026
Legea nu își prevede o dată proprie de intrare în vigoare. Regula generală, art. 78 din Constituție: la 3 zile de la publicare.
Inițiatori
AUR · 14
Alexandru Bordian, Andra-Claudia Constantinescu, Andrei-Cosmin Gușă și încă 11
PSD · 11
Adrian Solomon, Călin-Florin Groza, Elisabeta Lipă și încă 8
Minorități · 5
Adrian-Miroslav Merka, Ghervazen Longher, Giureci-Slobodan Ghera și încă 2
UPR · 5
Ancuța-Florina Irimia, Codruța-Maria Corcheș, Cristian-Alexandru Popa și încă 2
SOS · 4
Florin Caragață, Ilie Simona-Elena Macovei, Ionel Goidescu și încă 1
UDMR · 2
Fără grup parlamentar · 6
Andrei Csillag, Aurora-Tasica Simu, Dumitru Coarnă și încă 3