CLARITY
Nu putem citi acum datele de la Camera Deputaților. Ce vezi mai jos rămâne complet până la ultima actualizare reușită. Starea surselor

Vot · Camera Deputaților · 16 septembrie 2026

Vot final adoptare

adoptat

Legea supusă votului

pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative →

În 2026 pot fi vânați 859 de urși bruni ca măsură de prevenție, împărțiți pe județe și pe fonduri de vânătoare, și încă 110 ca măsură de intervenție. Pe cei dintâi îi pot vâna vânătorii, sub coordonarea personalului de specialitate al celui care gestionează fondul; pe ceilalți, doar acest personal. Ursoaicele cu pui sub 2 ani nu pot fi vânate. Aceleași reguli sunt valabile și în 2027, iar din 2028 numărul se stabilește în fiecare an, până la 15 mai, prin ordin al autorității care răspunde de vânătoare. Potrivit raportului comisiilor de la Camera Deputaților, pentru anul 2024 fuseseră aprobate 426 și, respectiv, 55 de exemplare.

Rezultat

249 pentru
9 împotrivă
10 abțineri
61 absenți
pentru249
împotrivă9
abțineri10
PSDAURPNLUDMRUSRSOSMinoritățiUPRNeafiliați
Sursa oficială

PSD · 91

83 pentru · 8 absenți

AUR · 62

55 pentru · 7 absenți

PNL · 54

41 pentru · 1 împotrivă · 12 absenți

USR · 40

16 pentru · 7 abțineri · 17 absenți

UDMR · 21

19 pentru · 2 absenți

Minorități · 17

12 pentru · 5 absenți

UPR · 17

5 pentru · 8 împotrivă · 4 absenți

SOS · 13

13 pentru

Fără grup parlamentar · 13

5 pentru · 3 abțineri · 4 absenți · 1 nu au votat

Grupul din ziua aceea nu se știe · 2

2 absenți

Și-au schimbat grupul într-o perioadă în care n-au votat; din voturi nu reiese ziua schimbării, așa că nu le atribuim niciun grup.