Mircia Chelarupagină nerevendicată

îndeplinite pe parcursul carierei militare până în anul 1990.

Comandant pluton la Regimentul 30 Gardă (1970-1972);

În acestă perioadă a participat la 116 acțiuni de ceremonial și protocol de gradul 1și 0. A fost delegat în echipele de însoțire pentru Norodom și Monique Sianuc, suveranii Cambogiei, Fidel Castro, președintele Republicii Cuba, Iosif Broz Tito, președintele RSF Yugoslavia, Gustav Heinemann, președintele Republicii Federale a Germaniei. Remarcat de superiorii săi ca fiind foarte dinamic și inventiv, este selectat să intre în aparatul de lucru al emisiunii televizate „Pentru Patrie”, a cărei redactor șef a fost poetul Ioan Costea. După un stagiu de 3 luni în cadrul Televiziunii Române, secția emisiuni militare, revine în cadrul R.30 Gardă unde își continuă activitatea de instructor și începe pregătirea pentru cursurile de comandant de companie, comandă pe care o girează prin cumul.

Adjutant al primului adjunct al ministrului Apărării Naționale și Șef al Marelui Stat Major (1972-1974);

Este numit prin ordin al Șefului Marelui Stat Major ca șef de cabinet, îndeplinind și sarcini directe de protecție demnitari. Urmeză cu echivalare cursurile alternative, fără frecvență și serale, ale facultății de filosofie și psihologie din cadrul Universității București, până la nivelul anului 4 inclusiv. A avut ca profesori iluștri pe I Tudosescu, Gh Achiței, Mircea Flonta, Ana Katz, P.P. Neveanu, P. Grunberg, D. Natanson, I. Țăranu, șa. Urmeză cursurile Centrului de limbi străine din cadrul Cercului Militar Național și se perfecționează în franceză, principal și engleză, secundar. Devine membru permanent al Clubului UFO condus de reputatul om de știință Hobana. Începe pregătire tactică și de specialitate pentru admiterea prin concurs in Academia Militară. Reușește în vara anului 1974, cu dispensă de vârstă (la numai 25 de ani) al 33-lea dintr-o listă de 118.

Student al Academiei Militare (1974-1976);

În anul doi i se reproșează că nu a informat organele de partid asupra statutului său de student f.f. al Universității București. Problema este rezolvată de Șeful M.St.M. cu condiția renunțării la studiile civile. Replica autorităților politice ale Academiei Militare a fost:”noi nu avem nevoie de filosofi!” Susține examenul de diplomă și este declarat absolvent, fiind al 15-lea în promoție.

Comandant de batalion infanterie-gardă (1976-1978);

Numit în acestă funcție, prin ordinul Șefului Marelui Stat Major, a preluat responsabilitățile de gardă-protocol și paza operativă a Comandamentului Suprem

la război. În cadrul protocolului de stat este numit comandant al gărzii de onoare, funcție inaugurată cu ocazia vizitei oficiale a primului ministru al Italiei Giullio Andreotti, căruia îi prezintă raportul pe aeroportul Otopeni. Impreună cu unitatea sa urmează procesul de pregătire specială anticomando și antiteroristă cu specialiștii din cadrul Brigăzii Antiteroriste, nou înființată în 1976. Participă cu toate efectivele, timp de 2 luni la eliminarea efectelor dezastrului produs de cutremurul din 4 martie 1977, operând la Continental, Casata, Nestor, Lizeanu și sediul M.Ap.N. din Valter Mărăcineanu. Pentru abnegație și spirit civic deosebit este avansat în mod excepțional la gradul de căpitan.

Ofițer 2 în Biroul 1 Operații din Secția Operații a Direcției Operații din Marele Stat major (1978-1981);

In urma rezultatelor excepționale obținute la Inspecția ministrului apărării naționale din primăvara anului 1978, este promovat direct la Marele Stat Major, în cadrul Biroului 1 operații. În această funcție exercită atribuții directe de coordonare a trupelor de grăniceri, a unităților operative ale ministerului de interne și a gărzilor patriotice pentru care elaborează planurile de acțiune și cooperare. Este nominalizat în colectivul restrâns de operatori direcționali pentru forțele Tratatului de la Varșovia și participă la toate aplicațiile de Bloc desfășurate pe teritoriul național. Urmează cursurile postuniversitare intesive de 10 luni cu scoatere parțială din producție (3 luni) ale Institutului Central de Conducere și Informatică unde se specializează, alături de alți tineri ofițeri, în teoria conducerii sistemelor și modelarea matematică a deciziei militare. Este numit șef de proiect pentru elaborarea, proiectarea și implementarea sistemului informatic al evidenței stării operative a armatei, STAROP pe care îl pune în funcțiune în anul 1980 prin ordin al ministrului apărării naționale. Ca urmare a proiectării codului unic de secretizare a hărților de scări diferite și programului de repartiție automată a frecvențelor la război, este brevetat ca inventator, calitate recunoscută în 1983. Este numit direcțional al zonei de operații de Sud Est (Dobrogea) și coordonator al proiectului de pregătire a apărării generalizate în reduitul Munților Carpați și luptei de rezistență urbană. În anul 1980 participă nemijlocit la restructurarea Forțelor Armate Române, de la două la patru armate, ca urmare deteriorării relațiilor cu Uniunea Sovietică și intenției declarate a României de a se retrage din Tratatul de la Varșovia. Pe timpul unei misiuni secrete pe spațiul Transilvaniei, imediat după încetarea din viață a Președintelui URSS, Leonid Brejnev, intră în conflict cu reprezentanții Consiliului Politic Superior al Armatei care, prin superficialitate și diletantism, puneau în pericol misiunea. Timp de 4 luni este cercetat de o comisie reunită a M.St.M. și CPSA iar în final i se reproșează doar lipsa de tact. La solicitarea sa ofițerul este mutat la trupe, prin ordin al Șefului M.St.M., general colonel Milea Vasile.

Șef de stat major la Regimentul 2 Mecanizat (1981-1985);

Este perioada cea mai dificilă din punct de vedere profesional a carierei sale. Pune în aplicare majoritatea proiectelor la care a lucrat la Marele Stat Major, generează un nou sistem de desfășurare a mobilizării și implementează tehnica instruirii intensive prin puncte de instrucție permanente. La solicitarea de a urma cursul de pregătire pentru comandanți de regimente i se dă aviz negativ din partea Consiliului Politic al Armatei 1. Este numit comandant al primei formațiunii de MLI (mașină de luptă a infanterie) prototip la parada din 1984, sub comanda generalului Paul Cheler și se implică în apărarea argumentată a acestuia în momentul trecerii sale în rezervă. În toamna aceluiași an se opune deschis, la promovarea preferențială a cadrelor provenite din așa zisul mediu muncitoresc, cerând aplicarea criteriilor de merit și a valorii profesionale individuale. Demască mecanismul insidios al fabricării originilor sănătoase prin implicarea nemijlocită a unor activiști de partid. Drept consecință, la solicitarea secretarului CPSA, generalul Ilie Ceaușescu, este schimbat din funcție și transferat la Divizia 1 Mecanizată.

Ofițer 2 la șeful de stat major al Diviziei 1 Mecanizată (șef de stat major anexa „D”), (1985-1987);

În această funcție execută activități specifice de stat major și se implică în fundamentarea concepțiilor unor aplicații tactice cu trupe, de mare amploare. Cea mai importantă misiune a fost îndeplinită din ordinul Șefului M.St.M. ca șef de grup operativ integrat, timp de 6 luni, pentru întocmirea planurilor de apărare nemijlocită a unităților de radiolocație și restructurarea compunerilor de luptă a Gărzilor Patriotice din Transilvania.

Șef Birou Operații al Diviziei 1 Mecanizată, (1987-1989);

Conduce și consacră sistemul de desfășurare a aplicațiilor tactice și tactic-operative în timp real. Implementează sistemul de evidență a personalului la alarmă și mobilizare cu distribuirea automată a efectivelor pe misiuni de luptă. Concepe 18 aplicații cu trupe și dublă partidă, dezvoltă tehnicile de pregătire de luptă și propune, prin raport la M.St.M, reducerea stagiului militar la 1 an cu eliminarea muncilor prestate de militari în economia națională. Imediat după aceasta este schimbat din funcție fără nici o explicație.

Activitate și funcții militare îndeplinite pe parcursul carierei militare începând cu anul 1990.

Șeful cercetării (informațiilor) Diviziei 57 Tancuri, (august 1989 – martie 1990):

Evenimentele din decembrie 1989 îl găsesc în această funcție, care i-a permis o bună informare asupra situației reale din zona de responsabilitate și din țară. La comunicatul privind sinuciderea ministrului Vasile Milea, afirmă că „este deja prea mult”, și imediat este izolat cu pază înarmată în propriul birou, din ordinul

secretarului consiliului politic al diviziei. Este eliberat la primirea indicativului „Rondoul 36” și trimis să întoarcă coloanele de tancuri în cazarmă. După apariția primelor victime din noaptea de 22-23 decembrie, este numit comandant al dispozitivului de apărare și intervenție a întregii zone de responsabilitate militară. După nominalizarea generalului Nicolae Militaru ca ministru al Apărării și aducerea din rezervă a unui grup de 42 de generali prosovietici, inițiază împreună cu un grup de 7 ofițeri superiori, mișcarea de democratizare a armatei și elaborează un program-platformă în 25 de puncte. Grupul de Inițiativă pentru Democratizarea Armatei (GIDA) cuprindea comandanții și șefii de stat major din principalele unități operative din Capitală, iar la platforma-program au aderat, în 10 zile, peste 5.000 de militari, cadre active și trupă. La 12 ianuarie 1990, ca urmare a refuzului deschis de a acționa cu subunitățile de intervenție în piața Palatului Victoria, pe momentul binecunoscutei scene a tancului și istoricei interpelări „Cine ești dumneata, domnule Iliescu, și ce ai făcut în ultimii cinci ani?”, este arestat, împreună cu tot grupul de lideri GIDA, din ordinul generalului Militaru autoproclamat ministru, și încarcerat la arestul Garnizoanei București. După anchetarea în regim excepțional, executată de un complet de 6 procurori militari conduși de maiorul Dan Voinea, procurorul acuzator în procesul cuplului Ceaușescu la Târgoviște, în dimineața zilei de 13 ianuarie este eliberat împreună cu tot grupul de ofițeri superiori.

La 18 februarie, după lovitura asupra Palatului Victoria soldată cu încendierea și ocuparea acestuia de grupuri paramilitare, primește ordin din partea noului ministru al Apărării, generalul Victor Atanasie Stănculescu, să elibereze clădirea. Misiunea este îndeplinită cu forțele speciale avute la dispoziție. În perioada 18.02 – 20.03.1990 este numit Comandant militar al Palatului Victoria. În această calitate a negociat cu liderii primei mineriade de amploare, la 19 februarie, când a restabilit regulile de ordine publică.

Tot acum ia contact cu liderii Comitetului de Democratizare a Armatei constituit la Timișoara, care lucrau nemijlocit cu viceprim-ministrul Gelu Voican Voiculescu, și reușește unificarea celor două grupări, sub denumirea de „Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei” (CADA). Ca unul din liderii mișcării, participă la discuțiile cu primul ministru Petre Roman de la 1 martie 1990.

Din Ordinul Președintelui CPUN, Ion Iliescu, în ziua de 20 martie întră în grupul de criză și se deplasează cu avionul la Târgu-Mureș. După primele ciocniri violente, rămas singur, reușește cu dificultate să separe cele două părți aflate în conflict, iar cu ajutorul trupelor de parașutiști sosite în noaptea de 20-21 martie, realizează pe deplin dezangajarea zonei. Este rănit la picior și suferă arsuri de gradul 2 pe brațul drept. Este rechemat la București, în dimineața zilei de 21 martie.

Director în Serviciul Român de Informații, Diviziunea III (1990):

După constituirea, la 26 martie 1990, a Serviciului Român de Informații, la propunerea ministrului Apărării și cu aprobarea Președintelui CPUN, este detașat și numit director al diviziunii de contraspionaj. Reface structurile operative pe spații și pune bazele noii metodologii a muncii specifice. Sesizează organele noii puteri de stat asupra pregătirii unor acțiuni periculoase la adresa stabilității sociale. Pe baza datelor și informațiilor avute la dispoziție, se opune categoric evacuării prin forță a demonstranților din Piața Universității. Opoziția sa fermă îl plasează în coliziune ireconciliantă cu directorul S.R.I. Sesizează tendința de recuperare a structurilor și vechilor angajați ai securității politice și raportează ierarhic primului ministru, dar de la care nu primește niciun sprijin concret. Își depune mandatul la 27 iulie 1990 și cere revenirea în structurile M.Ap.N., lucru care se materializează începând cu 14 septembrie.

Atașat militar aero și naval al României în Regatul Hashemit al Iordaniei (1991-1992):

Invazia Kuweitului de către Irak a impus prezența diplomatică militară în zona limitrofă și imediat accesibilă conflictului. Este nominalizat pentru această misiune de către ministrul Apărării. După o pregătire specială de 4 luni, la 20 decembrie 1990, pleacă la post, fiind însoțit de consilierul politic al ambasadei din Amman.

Preia noul post la 25 decembrie 1990, pe care îl ține operațional, cu maxim de eficiență informativă, până la primirea ordinului de desființare, la 25 decembrie 1992. Se întoarce în țară la 1 ianuarie 1993.

Șef al cursurilor postacademice din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare (1993-1995):

Funcție de tranziție post-misiune, timp în care începe un nou parcurs al pregătirii sale profesionale.Urmează cursurile Colegiului de Studii Strategice de Securitate și Economii de Apărare ale Centrului European de Securitate „George C. Marshall”, din Germania, sub auspiciile Congresului S.U.A. Elaborează cursul „Studii de geopolitică aplicată” și publică lucrarea „O posibilă soluție”.

În ianuarie 1995 este trimis special al ministrului Apărării Naționale la Washington, unde, pe baza mandatului primit, poartă discuții pe tema aderării României a NATO, cu senatorul de Arizona, John Mc. Cain, președinte al Intercomitetului pentru Apărare, cu Joseff Nay, secretar-adjunct al Apărării, cu ambasadorul Shifter, consilier al președintelui SUA și membru al Consiliului Securității Naționale, și cu Daniel Friedman, director pentru Europa de Est din cadrul aceleași structuri.

Șeful (Decanul) Colegiului de Război (1995-1997):

Restructurează radical curiculla de învățământ și introduce procedeele învățământului aplicat. Emite caietele de sarcini și impune, prin decizia Senatului

Universității Naționale de Apărare, cursul obligatoriu de management operațional. Predă cursurile: „Teoria scenariilor – construcție și decriptare”, „Geopolitică în mișcare – de la Războiul Rece la Pacea Fierbinte”, „Tehnica loviturilor de stat – contracarare” după Curtio Malaparte, și „Managementul operațiunilor multinaționale și interaliate”.

Susține conferințe magistrale la Colegiul Național de Apărare. Este nominalizat pentru a participa la susținerea examenului pentru accederea la gradul de general, pe care îl promovează cu cea mai mare notă.

Comandant Corp Armată (1997-2000), Corpul 10 Armată, Iași:

Preluarea comenzii C 10 Armată „Ștefan cel Mare și Sfânt” s-a făcut pe fondul schimbării politice din România după alegerile din 1996. Abordarea directă a reformelor i-a permis introducerea unor noi tehnici de lucru, însușite pe timpul studiilor din străinătate. Trece la reorganizarea unilaterală a comandamentului, schimbă metodica aplicațiilor, reconfigurează termenii de interoperabilitate și generalizează instrucția profesionalizată. Proiectează sistemul de cercetare teritorială și supraveghere a zonei de interes strategic.

Din inițiativa sa, consiliile municipiilor-reședință de județ din zona de responsabilitate a C 10 A aprobă instituirea „Pieței Tricolorului” și desfășurarea publică a ceremonialelor ocazionate de Ziua Națională a Drapelului. Concepe și, cu aprobarea Mitropoliei Moldovei, introduce ceremonialul Jurământului Militar Sacralizat.

Reface din temelii și redă patrimoniului național cea dintâi capelă militară din Moldova (1838). Renovează și termină consolidarea Cazărmii Mari din Copou, care primește simbolic denumirea de „Palatul Oștirii”. Împreună cu primarul orașului, reconstituie mormântul Eroului Necunoscut și aprinde flacăra veșnică în incinta Bisericii Sf. Nicolae, ctitorie a savantului Nicolae Iorga.

Șeful Statului Major General (15 februarie - 31 octombrie 2000);

A fost numit în funcție de Președintele României contrar refuzului său exprimat deschis. Președintele Emil Constantinescu i-a cerut să se angajeze în efortul național pentru eliminarea blocajului reformei din armată, blocaj care amenința serios șansele României de a deveni un candidat credibil pentru accederea în NATO. Sub auspiciile acestui imperativ a preluat mandatul care a început la 15 februarie 2000. A continuat consecvent proiectele directoare pentru reformarea armatei ale predecesorului său introducând prin ordin majoritatea tehnicilor de lucru de stat major exersate pe timpul comenzii la corpul de armată.

Redefinește conceptul reformei organismului militar, filosofia funcțională a acestuia și etapele magistrale pentru următorii zece ani, cu care responsabilii NATO se

declară de acord. Încadrează dezvoltarea noului concept al reformei în trei trepte: a) etapa reformei structurale și compatibilizării funcționale, până în anul 2004; b) etapa reformei tehnologice și realizării interoperabilității acționale, până în 2007; și c) etapa consolidării integrării oganice în mecanismele de decizie politico-militară la nivelul structurilor de Comandă-Control ale Alianței, până în 2012. Tot cu acestă ocazie convinge membrii comitetului militar NATO să fie reevaluate condițiile de interoperabilitate pentru noii candidați, în 5 pachete de condiții, fapt acceptat de principiu de către președintele acestui organism. Aceste 5 condiții majore constau în: 1.voință politică, doctrină și strategii, comune; 2.tehnici de lucru de stat major, identice; 3.mijloace de comunicații și sisteme de comandă-control (C4) identice; 4.limbă și limbaj de comunicare, unice; 5.ținte operative comune distribuite prin matricea de sincronizare și asigurarea eficacității de luptă, similare.

În condițiile noului mediu de conflictualitate și reconfigurarea caracteristicilor geopolitice europene, elaborează și supune aprobării Guvernului României prima „Strategie Militară” care a intrat în vigoare la 20 aprilie 2000. Sub auspiciile și în termenii noii Strategii Militare angajează o a doua rundă de tratative cu responsabilii Alianței de la Bruxelles-Mons(SHAPE), în condițiile prevederilor tratatului de la Paris privind Controlul Armelor Conveționale în Europa. Pe baza garanțiilor oficiale primite desființează comandamentele celor 4 armate de la București, Buzău, Craiova și Cluj, constituie corpurile de armată teritoriale și înființează Comandamentul Operațional Interarme, de la Buzău, în scopul conducerii operațiilor în cadrul Alianței cât și pentru proiectarea forțelor în teatrele de operații multinaționale sub egida ONU. În baza acelorași agremente mutuale, elaborează concepția „Trecerii sistemului apărării naționale de la starea de pace la cea de război”, în 4 trepte succesive, corespunzător modelului aliaților, redefinește conceptul spațiului de interes strategic al României în complementaritate cu cel al NATO, supune spre dezbatere și aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Țării, mecanismele de diminuare graduală a forțelor active corespunzător capacității reale de bugetare, concomitent cu absorbția controlată a personalului disponibilizat, în structurile administrației publice, sub denumirea de „rezervă activă”, rapid mobilizabilă.

În scopul concetrării resurselor financiare și realizării obiectivelor prioritare ale concepției de reformă, propune ministrului apărării naționale și convinge Consiliul Înzestrării Armatei să reducă numărul de programe de la 36 la 13, acestea din urmă reprezentând doar urgențele de dotare tehnologică imediată pentru îndeplinirea criteriilor minimale de interoperabilitate. Această acțiune a produs o maximă iritare

responsabililor din complexul industrial militar și a firmelor direct interesate, autohtone și străine.

Pentru credibilizarea viabilității măsurilor luate și verificarea capacității de reacție a forțelor armate naționale, prin resursele astfel disponibilizate și avute la dispoziție, organizează și conduce nemijlocit, aplicațiile strategice de amploare „FORȚA 2000”, „VIS DE TOAMNĂ” și „BLUE DANUBE”, cu aplicarea sistemului de simulare în timp real, la care participă 18 state partenere și aliate, însumând peste 25,000 de participanți, la nivelul întregii țări!. Cu această ocazie, emite ordinul de constituire și doctrina de folosire a Forțelor Speciale și elaborază Modelul Strategic „Armata României 2010”. De asemeni, prin Direcțiile J.5 și J.8 elaborează „Doctrina asigurării logistice teritoriale”, iar cu J.2 „Sistemul cercetării și supravegherii teritoriale”.

Timp de șapte luni, elaborează și emite opt ordine successive de intrare în vigoare a noilor regulamente militare de bază, RG 1 - RG 8. Cu ocazia intrării în vigoare a „Regulamentului Ceremonialelor Militare”, în acord cu Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române și Protocolul de Stat, întroduce și consacră noul jurământ militar sacralizat în toate instituțiile militare.

Prin ordin al șefului SMG, instituie în cele 40 de orașe reședință de județ, „Piața Tricolorului” ca permanentizare a locului de desfășurare a ceremonialul public, la nivelul întregii țări, prilejuit de „Ziua Drapelului”. Piața Tricolorului din București a fost inaugurată în prezența președintelui României, domnul Emil Constantinescu și a primarului general al Capitalei,domnul Traian Băsescu, la 26 iunie 2000.

A perfectat și a realizat, pentru prima dată în România, efectuarea vizitelor oficiale de către Comandantul Comandamentului Suprem Aliat din Europa(SACEUR), succsesiv, în persoana generalilor William Clark și Joseff Ralston, ocazii cu care i s-au confirmat certitudinile privind accederea României în structurile euroatlantice și a consolidat încrederea Alianței în demersurile ireversibile ale României, pentru întegrarea în structurile nord-atlantice. Pe aceeași linie a relațiilor externe și diplomației militare aplicate a efectuat vizite oficiale de lucru, la omologii săi din: Franța - general Jean-Pierre Kelche, Italia - general Mario Arpini, Turcia – general Huseyin Kivrikoglu, Moldova – general Ion Coropcian, Belgia – amiral Willy Harteleer, Ungaria – general Laios Fodor, și SUA – general Henry Hugh Shellton, precum și două vizite cu caracter special la Mons, sediul Cartierului General NATO. Cu ocazia vizitei oficiale la Chișinău, pe baza mandatului primit de la Președintele Republicii, la 20 mai 2000 semnează protocolul pentru instituirea „Parteneriatului între Armata României și Armata Republicii Moldova”, în baza căruia ministerele apărării ale celor două țări au putut și pot să

colaboreze în domenii diverse cum ar fi: instruirea trupelor, pregătirea cadrelor, dotarea cu tehnică sau schimbul reciproc de informații.

În virtutea acelorași eforturi de persuasiune diplomatică activă a primit vizitele șefului SMG din Bulgaria, Spania, Portugalia, Austria, Slovacia, Canada și a avut convorbiri tematice cu 9 ambasadori și 26 de atașați militari acreditați la București sau cu extindere de pe alte spații, precum și cu 19 delegații militare străine de diferite profiluri și niveluri de reprezentare.

A conferențiat la Institutul Francez pentru Relații Internaționale, la Institutul Național de Securitate din Washington, la Colegiul Regal al Belgiei, la Colegiul Național de Apărare și Colegiul de Război din România, pe tema „Sistemului European de Securitate Integrată” precum și „Parteneriatul simetric și extinderea nonprovocativă a Alianței”. Fondează, împreună cu un grup de absolvenți, Asociația George C. Marshall, și este ales președinte de onoare.

În CSAT susține consecvent neangajarea armatei în politici partizane, prin instituțiile sale, și atrage atenția asupra unor grave vulnerabilități provocate de către chiar factorii decidenți politici. Solicită, în fața comisiilor reunite de apărare ale Parlamentului, bugetarea corectă a armatei României, cerând imperativ parlamentarilor să nu-l oblige, în demnitatea pe care o are, „de a sta cu mâna întinsă la ușa prim-ministrului”. Pledează pentru recuperarea resursei umane disponibilizate și susține dreptul de asociere a militarilor activi și în rezervă. Intervenția unor grupuri de interese afectate de măsurile luate cât și griparea canalelor de comunicare cu peședintele României îl determină profesional să facă unele declarații publice severe care au condus la depunerea mandatului și prezentarea demisiei, la 31 octombrie 2000.

Directorul Centrului de Studii Strategice de Securitate (nov. 2000 – iunie 2001):

Pune bazele CSSS, configurându-i identitatea în cadrul Universității Naționale de Apărare. După comemorarea Mareșalului Ion Antonescu, în calitatea sa de ctitor al Bisericii Sfinții Constantin și Elena, este acuzat de manifestarea unor simpatii politice. Refuză compromisul propus de ministrul Apărării și cere trecerea în rezervă cu toate drepturile conferite de lege.

I se aprobă imediat, încheind astfel o carieră militară de 33 de ani.

• Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc (1966-1967) – Șef de promoție;

• Școala Militară Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu” arma Infanterie (1970) – Șef promoție pe armă; Examen de stat, cu diplomă;

• Academia Militară, Facultatea Arme Întrunite (1974-1976); Licență în Știința militară; Licență în „Managementul organizațiilor economice”;

• Curs postuniversitar – Institutul Central de Conducere și Informatică, profil Analiză de sisteme și programare – proiectare (1979); Specialist informatician; Brevet de invenție nr. 429-1983.

• Curs de pregătire informativ-operativă (1990); Certificat în diplomație militară;

• Colegiul de Studii Strategice și Economii de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, Germania (1994); Expert în securitate globală și europeană;

• Cursul de Drept al Conflictelor Armate, din cadrul Institutului Internațional pentru Dreptul Războiului, San Remo, Italia (1995); Expert în drepturile omului, conform Convenției de la Geneva și Protocoalelor de la Haga;

• Cursul de Cooperare Interdisciplinară „Noul Parteneriat pentru menținerea păcii în acțiune” – Centrul Person B. Lester, Hallifax, Canada (1996); Brevetat Ofițer operații multinaționale ONU;

• Cursul de ofițeri de stat major NATO, Școala SHAPE, Oberammergau, Germania (1996); Brevetat Ofițer stat major NATO;

• Colegiul Superior de Stat Major (1997), examen de general, media 9.78, Expert în conducerea organizațiilor mari și managementul resurselor umane;

• Colegiul Național de Apărare, București (2000); Expert politică de apărare și securitate națională.

• Pregătire superioară fundamentală, 1996-2000, prin doctorantură, disciplina „Teoria generală a științei militare”; Titlul științific de Doctor, diploma „Magna cum Laude”.

După trecerea în rezervă, rămâne dedicat convingerilor sale patriotice și aderă la Mișcarea Națională constituită din inițiativa unor personalități pregnante ale vieții culturale și politico sociale a României precum dramaturgul Paul Everac, criticul literar Mihai Ungheanu, ambasadorul României la Vatican, Gheorghiu Pancrațiu, sociologul Dumitru Cristea, profesorul universitar Victor Crăciun, și alții asemenea lor. O influiență covârșitoarea va avea asupra evoluției sale viitoare cooptarea în cadrul Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni al cărui revitalizator și lider necontestat a fost și este profesorul Victor Crăciun.

Convins că alăturată unei evoluții social economice precare, viața politică românească nu oferă o garanție suficientă identității noastre ca popor, se angajează fără menajamente în toate acțiunile cultural-spirituale ale Ligii, mai apoi și ale Congresului Spiritualutății Românești pentru a promova acțiunile directe, proactive și vizibile ale culturii naționale, îndeosebi cele legate de unitatea etnică și spirituală a poporului român de pretutindeni. Astfel, pe parcursul a mai mult de 10 ani de prezență în conducerea Ligii, generalul din rezerva Armatei României a devenit soldatul necruțător luptător pentru apărarea simbolurilor naționale, a personalităților atacate banditesc și vulgar de pretinși intelectuali aserviți propagandei antiromânești.

Timp de cinci ani în discursurile sale de Ziua Luceafărului Eminescu a atras atenția asupra indiferenței indusă a autorităților față de un eveniment de semnificație națională acuzându-le deschis că „Eminescu a fost scos din cartea de protocol a dirigenților zilei și substiutit fraudulos cu numele maneliștilor sau ridicole ranguri regești ale unei etnii conlocuitoare”.

A cerut în acest cadru public consacrarea zilei de 15 ianuarie ca Zi Națională a Culturii Românilor, solicitare preluată în cele din urmă de Academia Română prin distinsul academician basarabean Mihai Cimpoi și votată în unanimitate la 15 ianuarie 2012.

Iar celui care l-a etichetat pe Eminescu ca fiind „cadavrul din debaraua” culturală a românilor, și a căror limbă nu este bună „decât de înjurat”, i-a dedicat memorabila filipică „Pata-pe-Veci a culturii românilor” în fața Ateneului Român, metaforă preluată sub anatemă de către toți patrioții români.

Activismul său unionist, sprijinirea ideatică a acțiunilor din Republică Moldova consacrate zilei Limbii Române, manifestările științifice prilejuite de Congresele Internaționale de Eminescologie, promovarea conceptului de cercetare științifică nou definit „eminescientica”, discursurile și comunicările științifice susținute în cadrul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, participarea la acțiunile veteranilor de pe Nistru, și multe altele asemănătoare i-au adus recunoașterea autorităților de la Chișinău fiind decorat de președintele REPUBLICII MOLDOVA cu Medalia „Mihai Eminescu” nr 166 din 15 ianuarie 2010 și decorarea cu medalia „DIMITRIE CANTEMIR” de către Academia de Științe a Republicii Moldova la 3 septembrie 2012.

Pe linia recuperării adevărurilor istorice a originilor noastre ancestrale este un promotor fervent al ideii preeminenței identității culturale traco-daco-românești față de susținerile nerealiste ale unor istorici autohtoni precum și a unor afirmații etnopartizane srăine.

Ca membru permanent al Congresului de dacologie din anul 2000, a preluat și condus secția de civilizație și spiritualitate dacică a Congresului Spiritualității Românești, din care poziție a participat la comemorarea unor mari evenimente astfel: 1900 de ani de la încheierea războaielor daco-romane(Alba Iulia, Cladova-Serbia, Chișinău, Cernăuți, Turnu Severin, Iași, Constanța-Adam Clisi, 2006), 1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian, (București-Roma,2013), turnarea în bronz și inugurarea bustului statuar a lui Decebal (1 decembrie 2013) în localitatea Zlatna, vechiul Ranistorum, unde lui Traian, la 13 mai 106, i s-a adus capul și mâna dreaptă a regelui dac cu care prilej, în discursul public a spus: ”Tu, Rege Decebal, care ai poruncit poporului tău, iată, poporul tău urmaș îți poruncește ție, astăzi: apără drumurile aurului nostru!” interpretat ca un mesaj ultimativ celora care vor să înstrăineze marile noastre zăcăminte de la Roșia Montană.

A lansat și consolidat științific conceptul teosofic al UNITEISMULUI DACIC ca sursă transcendentală a religiilor monoteiste și a instituit ȘCOALA HIPERBOREANĂ în cadrul căreea a susținut conferințe itinerante de istorie și identitate românească.

Autor al peste 200 de articole, comunicări științifice și conferințe interne și internaționale, cursuri, referate, evocări și comentarii, emisiuni televizate și dizertații publice.

În lucru sau sub tipar: „Tratat teosofic. Unica imposibilitate și cele trei limite absolute”; „Managementul resurselor în instituțiile de forță”; „Comunicarea informală în situații de criză”; , „Gnoza Kogaion și Legile lui Zamolxe. Inițierea în cele patru case ale vieții”, ”Războiul care te privește!”, ”Tratat de Arhitectură Socială – Noua și Dreapta Rânduială”

Limbi străine cunoscute

engleza, foarte bine, cursivă pe complexitate;franceză, bine, cursivă pe tematică pregătită;germana, rusă, satisfăcător, dialog și conversație de întreținere